• Vasile Mogos

    CDI Oilfield Services, lider de piata in domeniul furnizarii de echipamente si servicii pentru operatiunile de exploatare a sondelor in Romania si in regiune, sarbatoreste in acest an cea de-a zecea aniversare – 10 ani de inovatii in aceasta sfera de activitate ... Citeste mai mult..
  • Spencer Coca

    Mazarine Energy va investi pana la 500 de milioane de dolari in Romania in perioada urmatoare.Spencer Coca este director general al Mazarine Energy Romania srl, subsidiara companiei olandeze Mazarine Energy BV. ... Citeste mai mult..
  • Iulian-Robert Tudorache

    Iulian-Robert Tudorache - Secretar de stat in Ministerul Energiei, coordonator al sectorului de petrol si gaze naturale din cadrul ministerului, a condus recent delegatia oficiala a Romaniei la Congresul Mondial ... Citeste mai mult..
  • Gerd Bommer

    Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei, Austria este unul dintre principalii parteneri comerciali si al doilea cel mai mare investitor ... Citeste mai mult..
  • Alexandru Vidu

    Grupul Bureau Veritas, lider mondial in certificarea diferitelor sisteme de management, cu birouri in peste 140 de tari si mai mult de 100.000 de certificate emise ... Citeste mai mult..
  • Ionut Purica

    Ce atuuri are Romania in cadrul Uniunii Europene, dar si ce riscuri de tara exista? Cu ce provocari majore se confrunta mediul de afaceri ... Citeste mai mult..
  • Alexandra Damascan Armegioiu

    Serinus Energy, compania canadiana care detine Winstar Satu Mare, si-a anuntat recent planurile de investitii cu privire la concesiunea ... Citeste mai mult..
  • Torgeir Olsen

    Odfjell Well Services (OWS) este o companie internationala de top, cu o indelungata istorie si cu o bogata experienta, care asigura servicii ... Citeste mai mult..
  • EUGENIA GUSILOV

    Romania Energy Center (ROEC) este primul think tank independent, in limba engleza, din Romania dedicat domeniului energiei ... Citeste mai mult..
  • Liviu Ilasi

    Anul acesta, transportatorul national de titei si produse derivate prin conducte si pe calea ferata, a marcat 115 ani de existenta ... Citeste mai mult..
  • Alberto Collamati

    Compania Weatherford International - unul dintre cei mai importanti furnizori, la nivel global, de solutii inovative, tehnologie si ... Citeste mai mult..
  • Virgil Metea

    In contextul agitat al reconfigurarii pietei energetice europene si al scaderii pretului gazelor naturale, am stat de vorba cu domnul Virgil Metea... Citeste mai mult..
  • Mariana Gheorghe

    Despre situatia actuala a pietei petrolului si strategia de sustenabilitate pe termen mediu si lung a companiei am discutat pe larg in cadrul interviului ... Citeste mai mult..
  • Karl Leidenfrost

    Pentru PPS Pipeline Systems, parte a grupului austriac Habau, anul 2000 a marcat inceputul activitatii in Romania. Cum au demarat operatiunile pe ... Citeste mai mult..
  • John L. Knapp

    ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited ocupa, in prezent, pozitia de presedinte al Asociatiei Romane a Concesionarilor Offshore ... Citeste mai mult..
  • Iulian Iancu

    Realizarea Uniunii Energetice constituie una dintre prioritatile agendei europene, iar Romania, ca stat membru, si-a asumat o serie de angajamente ... Citeste mai mult..
  • Costel Lungu & Marius Cioaca

    Kraftanlagen Romania, fondata in anul 2007, si-a largit, incepand cu 2014, aria de servicii oferite clientilor, adaugandu-si in portofoliu executia de proiecte pentru intreg sectorul de petrol si gaze, Citeste mai mult..
  • Neil Anthony Morgan

    Modernizarea rafinăriei Petrobrazi, finalizată anul trecut, a marcat un moment de referinţă pentru OMV Petrom. Ce impact a avut acest proces asupra ţintei de profitabilitate, care sunt priorităţilestrategice şi ce buget ... Citeste mai mult..
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18

Interviu cu Spencer Coca

17 Oct 2017

Mazarine Energy va investi pana la 500 de milioane de dolari in Romania in perioada urmatoare

Mazarine Energy, infiintata in anul 2013, este o companie olandeza privata ce are ca principal obiect de activitate explorarea si productia de hidrocarburi, concentrandu-se asupra explorarii in faza timpurie a zacamintelor si dezvoltarii campurilor petrolifere. Recent, subsidiara din Romania a obtinut acordul ANRM cu privire la preluarea unor zacaminte petrolifere onshore de la OMV Petrom. Spencer Coca, Country Manager Romania – Mazarine Energy, ne-a oferit detalii cu privire la planurile de viitor si activitatea companiei in Romania.

Spencer Coca Mazarin energySpencer Coca este director general al Mazarine Energy Romania srl, subsidiara companiei olandeze Mazarine Energy BV. A studiat geologia si a absolvit un master „magna cum laudae” la Universitatea din Salzburg (Austria), dupa care si-a inceput cariera in domeniul petrolier in cadrul concernului Shell. A lucrat mai intai ca geolog de zacamant la Shell International Exploration & Production (SIEP) la sediul central din Haga si la centrul de cercetare din Rijswijk (Olanda), unde s-a ocupat de planurile de dezvoltare ale zacamintelor onshore din Nigeria, Egipt si Austria. A urmat o perioada in cadrul companiei Shell Libia Petroleum Development, unde a lucrat la proiecte de redezvoltare a zacamintelor mature si de titei greu, dupa care s-a mutat in Orientul Indepartat. Acolo a detinut diverse functii de inginerie petroliera si de manager de dezvoltare la Shell Malaysia si Indonesia.
S-a reintors in tara dupa 24 de ani, pentru a prelua functia de director divizie zacaminte si ulterior director inginerie petroliera in cadrul grupului OMV Petrom S.A. A fost responsabil pentru toate proiectele de redezvoltare si gestionare a zacamintelor onshore si offshore din Romania si a fost ofiterul de legatura intre companie si Agentia de Resurse Minerale (ANRM). In cadrul OMV Petrom, proiectele initiate si dezvoltate de Spencer Coca au adus un aport de rezerve dovedite noi in exces de 200 de milioane de barili echivalent petrol si au fost generate peste 1.200 de proiecte de sonde noi.
A primit mai multe distinctii pentru lucrari si prezentari la congrese internationale de specialitate si este membru activ al American Association of Petroleum Geologists (AAPG). Se implica in activitati extracurriculare, exercitand functia de presedinte al Federatiei Romane de Speologie si de membru in cadrul Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani din Romania.

Aveti o carte de vizita impresionanta si ati acumulat o vasta experienta in industria de petrol si gaze. Cum priviti evolutia pietei de hidrocarburi din Romania?

Romania detine la ora actuala rezerve probabile de hidrocarburi in exces de un miliard de barili echivalent petrol (bep), ocupand astfel un loc fruntas in clasamentul european. Daca ne uitam numai la rezerve de petrol in domeniul onshore, Romania se afla chiar pe locul al doilea in Uniunea Europeana. Din punctul meu de vedere, aceste rezerve necesita dezvoltare pentru a putea adauga plus valoare economiei romanesti. Orice tara din lume, care este bogata in resurse, le va valorifica intru bunastarea populatiei.
Piata de hidrocarburi din Romania are nevoie, pe de-o parte, de mai multa concurenta si, pe de alta parte, de un cadru legal mai predictibil pentru a incuraja investitiile. Industria petroliera romaneasca a fost lovita puternic de scaderea cotatiei titeiului la nivel mondial, care si-a lasat amprenta negativa in bugetele companiilor de profil. Atractivitatea petrolului romanesc pentru investitori a scazut constant in ultimii ani, printre altele si din cauza amanarii licitatilor pentru concesionarea unor perimetre noi. In pofida acestui climat neprielnic, Mazarine Energy a intrat pe piata romaneasca, deoarece crede in potentialul zacamintelor si investeste pe termen lung.

Cand si de ce v-ati alaturat echipei Mazarine Energy?

M-am alaturat echipei Mazarine Energy la inceputul anului 2015 din convingere pentru viziunea si strategia antreprenoriala a companiei. Dupa o lunga cariera corporatista, este bine sa te confrunti si cu agilitatea si spiritul de business al unei firme mici.

Cum a debutat istoria companiei Mazarine Energy si care au fost criteriile care au condus la intrarea pe piata din Romania?

Compania Mazarine Energy a fost fondata de antreprenorul olandez Edward van Kersbergen in anul 2013 si a debutat prin achizitia unor licente de explorare de hidrocarburi in Tunisia si Australia. In cadrul concesiunii Zaafrane (Tunisia), compania a reusit performanta de a achizitiona date seismice 3D si de a fora sonde de explorare in numai 18 luni de la preluarea licentei. Sondele au descoperit un nou zacamant de petrol si au pus in evidenta o noua structura majora, care urmeaza a fi sapata in 2018. Intre timp, zacamantul descoperit a fost dezvoltat si s-a inceput productia.
In Romania, Mazarine Energy doreste sa aplice cunostintele, tehnologia si fondurile necesare pentru a creste recuperarea din zacamintele mature existente. Din ceea ce stim noi, numai 10% din zacamintele de hidrocarburi din Romania au beneficiat de proiecte dedicate de recuperare avansata (IOR/EOR), desi mult mai multe se preteaza pentru astfel de tehnologii. In plus, trebuie sa mentionam ca Romania ofera si o forta de munca calificata in domeniul petrolier, care este competitiva la nivel international si pe care Mazarine Energy se bazeaza integral. Ne mandrim cu faptul ca in Mazarine Energy Romania lucreaza numai romani.

OMV Petrom a anuntat, pe data de 17 octombrie 2016, ca a convenit transferarea a 19 zacaminte petrolifere onshore, a trei instalatii pentru reparatii capitale si a echipelor aferente catre Mazarine Energy Romania. Ce presupune acest transfer de business, mai pe larg?

Acest transfer de business presupune preluarea titlului acordului de concesiune asupra celor 19 zacaminte cat si operarea efectiva a lor. Mazarine Energy a preluat integral toti angajatii care lucrau pe aceste zacaminte si pe care intentioneaza sa-i dezvolte in ceea ce priveste aplicatia noilor metodologii si tehnologii de lucru. Totodata, noi am preluat toate obligatiile care deriva din acordurile de concesiune asa cum au existat ele intre OMV Petrom si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM).Zacamintele in cauza se afla in stadii diferite de dezvoltare si prospectivitate. Mazarine Energy are planuri de redezvoltare pentru fiecare in parte, care vor fi aplicate in perioada 2017 - 2020. Prin aceste investitii, noi speram sa extindem durata de viata a zacamintelor mai departe de anul 2028.
In plus, am preluat de la OMV Petrom si un mic business de productie a energiei electrice prin intermediul a doua unitati de cogenerare pe gaze, cu o capacitate de 4,8 MWh, si pe care dorim sa-l extindem. Actualmente, lucram la un studiu de fezabilitate pentru extinderea capacitatii de productie a energiei electrice si in alte zone cu excedent de gaze asociate.

Potrivit Ordinului nr. 286/2017, in vigoare de la data de 3 august, Mazarine Energy Romania a devenit titularul acordului de concesiune de dezvoltare-exploatare petroliera in perimetrul Ileana, judetul Calarasi, revenindu-i responsabilitatea de a executa operatiunile petroliere conform prevederilor contractuale din acest acord. In calitate de operator, ce operatiuni petroliere veti desfasura in mod concret?
In perimetrul Ileana, Mazarine Energy a demarat deja un proiect de achizitie de date seismice 3D pe care dorim sa-l finalizam in cel mai scurt timp. Aceste date vor fi integrate de specialistii nostri in modele geologice tridimensionale care vor sta la baza proiectelor de foraj al unor sonde noi. Pentru 2018, planificam saparea a cel putin cinci sonde noi de dezvoltare zacamant. In plus, am intocmit un studiu de fezabilitate pentru initierea unui proiect de injectie de apa, pe care dorim sa-l implementam anul viitor. La nivelul instalatiilor de suprafata, planul nostru este de a dezvolta depozitul de la Ileana intr-un centru de procesare („hub”) pentru toate zacamintele noastre din zona Platformei Moesice.

Spencer Coca Mazarin energy4

Ce oportunitati de optimizare a productiei si lucrari de reparatii capitale pentru cresterea productiei aveti in vedere? In ce stadiu se afla campaniile de achizitie seismica pentru identificarea structurilor care nu au fost inca forate?

Suntem convinsi ca, fara achizitia si interpretarea corecta a datelor seismice 3D, nicio companie nu poate pune in evidenta intreg potentialul zacamintelor petrolifere din Romania. Comparativ cu alte zone petroliere din lume, in Romania exista o acoperire cu date seismice foarte mica (in jur de 10%). Mazarine Energy intentioneaza sa achizitioneze seismica 3D pe cel putin 50% din suprafata concesionata. Concret, anul acesta am demarat proiecte de seismica in perimetrele Ileana si Campeni, urmand ca la anul sa continuam campania pe alte trei zacaminte din portofoliu.
In ceea ce priveste cresterea productiei, tinta noastra este de a dubla productia actuala in urmatorii doi ani. Acest lucru se va realiza printr-un amplu program de reparatii capitale in sondele existente, care in medie va cuprinde in jur de 100 de lucrari pe an, cuplat cu o campanie de foraj al unor sonde noi. Succesul nostru va depinde in primul rand de abilitatea noastra de a controla costurile, care la ora actuala (si in pofida pietei mondiale scazute) nu sunt competitive. In SUA, unde intr-adevar competitia este mai acerba, o sonda noua de tipul celei planificate pe zacamantul Ileana ar costa aproximativ 35-40% din costul sondei sapate in Romania.

Potrivit unui comunicat al OMV Petrom, productia zilnica totala a celor 19 zacaminte era, in 2015, de aproximativ 1.000 bep/zi. Spre ce cifre se indreapta estimarile Mazarine Energy (procentual)?

100% plus.

Ce asteptari aveti pentru finalul de an 2017? Dar pentru perioada imediat urmatoare?

Personal, doresc ca Mazarine Energy sa inceapa sa-si lase amprenta in industria petroliera romaneasca. Pana la final de an 2017, ma astept la o crestere a productiei de 20%. Pe termen lung, telul nostru este sa devenim cea mai mare companie petroliera independenta (nelistata) din Romania. Dorim ca Mazarine Energy sa fie compania pentru care specialistii romani sa-si doreasca sa lucreze. In plus, asteptarea noastra este sa extindem productia de energie electrica si sa ne consolidam o pozitie si in acest segment.

Compania ia in calcul si alte investitii in Romania sau in regiune pe viitor?

Desigur. Noi am venit in Romania pentru a dezvolta o afacere pe termen lung. Suntem deschisi pentru orice oportunitate se iveste si analizam in continuu piata. Luam in calcul investitii de pana la 500 de milioane de dolari.

In contextul actual al pietei petrolului, ce instrumente are la dispozitie un manager pentru a creste eficienta si pentru a oferi mai multa valoare afacerii? Ce decizii strategice prioritare se regasesc pe agenda dvs.?

In contextul unui pret scazut al titeiului, un manager trebuie sa-si evalueze si sa controleze cu strictete costurile de productie. Cheia succesului nu consta in a taia costuri la modul general, ci foarte tintit acolo unde se poate. Este surprinzator sa vezi cat de mult se pot reduce costurile intr-un business, fara a avea un impact negativ in organizatie. Dar, evident, nu sta totul in controlul costurilor. A doua parghie, care este si cea mai greu de manevrat, este cresterea productiei (cu costuri mici). Aici intervine un intreg arsenal de masuri operative si de optimizari ale fluxurilor tehnologice care se pot aplica. Marea decizie strategica consta in modalitatea in care vrea sa modeleze un manager compania prin impunerea unui anumit „modus operandi”, care va influenta performanta tuturor angajatilor. Prioritatea mea numarul unu este sa formez o echipa de profesionisti care sa aiba o viziune unitara asupra viitorului companiei.

Share this post

Submit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to StumbleuponSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn
  • Toate
  • Analiza
  • Interviu
  • Petrol & Gaze
  • Default
  • Titlu
  • Data
  • Aleator
Incarca mai mult "tine SHIFT key pentru a incarca tot" Incarca tot