Rompetrol continua extinderea retelei de benzinarii
22 Iul 2015
Rompetrol Downstream are programate pentru 2015 investitii de circa 18 milioane dolari pentru deschiderea a 11 statii noi de carburanti, anul viitor investitiile fiind estimate la peste 20 milioane dolari, iar numarul statiilor noi la circa 20, a declarat Vlad Rusnac, directorul general al companiei, cu ocazia inaugurarii unei benzinarii in Bucuresti. „Anul acesta vor fi deschise circa 11 statii noi, iar anul viitor 19-20. Statiile vor fi deschise, conform Master Planului aprobat, pe tot teritoriul tarii. Investitia intr-o statie este cuprinsa intre un milion si 1,3 milioane dolari. Investitiile pentru 2015 sunt de circa 18 milioane dolari, iar pentru 2016 de peste 20 milioane dolari”, a afirmat Vlad Rusnac.
Desi in prima parte a anului, vanzarile de carburanti la nivel national au fost in usoara crestere, aproximativ 1%, reprezentantii Rompetrol Downstream estimeaza pentru anul viitor cifre mai incurajatoare, pe fondul intrarii in vigoare de la 1 ianuarie a noilor masuri fiscale.