• Vasile Mogos

    CDI Oilfield Services, lider de piata in domeniul furnizarii de echipamente si servicii pentru operatiunile de exploatare a sondelor in Romania si in regiune, sarbatoreste in acest an cea de-a zecea aniversare – 10 ani de inovatii in aceasta sfera de activitate ... Citeste mai mult..
  • Spencer Coca

    Mazarine Energy va investi pana la 500 de milioane de dolari in Romania in perioada urmatoare.Spencer Coca este director general al Mazarine Energy Romania srl, subsidiara companiei olandeze Mazarine Energy BV. ... Citeste mai mult..
  • Iulian-Robert Tudorache

    Iulian-Robert Tudorache - Secretar de stat in Ministerul Energiei, coordonator al sectorului de petrol si gaze naturale din cadrul ministerului, a condus recent delegatia oficiala a Romaniei la Congresul Mondial ... Citeste mai mult..
  • Gerd Bommer

    Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei, Austria este unul dintre principalii parteneri comerciali si al doilea cel mai mare investitor ... Citeste mai mult..
  • Alexandru Vidu

    Grupul Bureau Veritas, lider mondial in certificarea diferitelor sisteme de management, cu birouri in peste 140 de tari si mai mult de 100.000 de certificate emise ... Citeste mai mult..
  • Ionut Purica

    Ce atuuri are Romania in cadrul Uniunii Europene, dar si ce riscuri de tara exista? Cu ce provocari majore se confrunta mediul de afaceri ... Citeste mai mult..
  • Alexandra Damascan Armegioiu

    Serinus Energy, compania canadiana care detine Winstar Satu Mare, si-a anuntat recent planurile de investitii cu privire la concesiunea ... Citeste mai mult..
  • Torgeir Olsen

    Odfjell Well Services (OWS) este o companie internationala de top, cu o indelungata istorie si cu o bogata experienta, care asigura servicii ... Citeste mai mult..
  • EUGENIA GUSILOV

    Romania Energy Center (ROEC) este primul think tank independent, in limba engleza, din Romania dedicat domeniului energiei ... Citeste mai mult..
  • Liviu Ilasi

    Anul acesta, transportatorul national de titei si produse derivate prin conducte si pe calea ferata, a marcat 115 ani de existenta ... Citeste mai mult..
  • Alberto Collamati

    Compania Weatherford International - unul dintre cei mai importanti furnizori, la nivel global, de solutii inovative, tehnologie si ... Citeste mai mult..
  • Virgil Metea

    In contextul agitat al reconfigurarii pietei energetice europene si al scaderii pretului gazelor naturale, am stat de vorba cu domnul Virgil Metea... Citeste mai mult..
  • Mariana Gheorghe

    Despre situatia actuala a pietei petrolului si strategia de sustenabilitate pe termen mediu si lung a companiei am discutat pe larg in cadrul interviului ... Citeste mai mult..
  • Karl Leidenfrost

    Pentru PPS Pipeline Systems, parte a grupului austriac Habau, anul 2000 a marcat inceputul activitatii in Romania. Cum au demarat operatiunile pe ... Citeste mai mult..
  • John L. Knapp

    ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited ocupa, in prezent, pozitia de presedinte al Asociatiei Romane a Concesionarilor Offshore ... Citeste mai mult..
  • Iulian Iancu

    Realizarea Uniunii Energetice constituie una dintre prioritatile agendei europene, iar Romania, ca stat membru, si-a asumat o serie de angajamente ... Citeste mai mult..
  • Costel Lungu & Marius Cioaca

    Kraftanlagen Romania, fondata in anul 2007, si-a largit, incepand cu 2014, aria de servicii oferite clientilor, adaugandu-si in portofoliu executia de proiecte pentru intreg sectorul de petrol si gaze, Citeste mai mult..
  • Neil Anthony Morgan

    Modernizarea rafinăriei Petrobrazi, finalizată anul trecut, a marcat un moment de referinţă pentru OMV Petrom. Ce impact a avut acest proces asupra ţintei de profitabilitate, care sunt priorităţilestrategice şi ce buget ... Citeste mai mult..
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18

Interviu cu Liviu Ilasi

06 Dec 2016

PEOP, o solutie pentru securitatea aprovizionarii cu energie a Uniunii Europene

Anul acesta, transportatorul national de titei si produse derivate prin conducte si pe calea ferata, a marcat 115 ani de existenta a transportului de titei prin conducte in Romania si 25 de ani de la infiintarea CONPET S.A. Alaturi de domnul Director General Liviu Ilasi trecem in revista momentele importante, principalele realizari, proiectele viitoare ale companiei, precum si previziunile pentru anul ce urmeaza.

Domnule director, se poate spune ca aveti o istorie comuna cu compania pe care o conduceti, din moment ce, imediat dupa terminarea facultatii, v-ati angajat la Conpet. Care sunt cele mai importante pagini ale unui virtual album al traseului parcurs impreuna de la inceputuri si pana in prezent?

Liviu Ilasi: Intr-adevar, cariera mea profesionala este strans legata de societatea CONPET. In anul 1989, proaspat inginer petrolist, absolvent al Institutului de Petrol si Gaze din Ploiesti, am primit repartitie la Intreprinderea de Transport Titei prin Conducte (I.T.T.C). Doi ani mai tarziu, coordonam deja activitatea unui Sector de operare important pe Subsistemul de transport al titeiului din tara. Ulterior, am ocupat diverse pozitii manageriale in cadrul CONPET – Sef de Departament, Director Executiv, iar din anul 2005 am preluat conducerea societatii, in calitate de Presedinte al Consiliului de Administratie - Director General. Faptul ca am facut parte din multe echipe si am dezvoltat proiecte de succes pe diverse zone de activitate m-a ajutat decisiv in noua pozitie.Liviu Ilasi Conpet spread

Perioada urmatoare a fost favorabila dezvoltarii unor proiecte majore pentru CONPET, finalizarii celor deja incepute si implementarii unei noi strategii de management a companiei. In anul 2007 a fost implementat, in cadrul managementului general al companiei, un sistem de management integrat «Calitate-Mediu-Sanatate, Securitate Ocupationala» certificat international, in 2008 a fost finalizat Proiectul de Modernizare a Sistemului National de Transport al titeiului prin conducte (S.N.T), pentru ca, in anul 2009 sa fie pus in operare Dispeceratul Central al S.N.T., la sediul central al companiei.

A existat un moment cand m-am despartit, temporar, de echipa si de companie, dar in decembrie 2012 am revenit la conducerea CONPET si, astfel, am reluat traseul parcurs impreuna, asa cum frumos ati spus, devenind mai puternici si mai competitivi. In septembrie 2013, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a validat performantele si rezultatele financiare bune inregistrate de companie, prin listarea actiunilor societatii pe piata reglementata, la categoria I, ulterior Premium. CONPET este astazi o companie moderna, profitabila si atractiva pentru investitori, cu angajati profesionisti si management performant, un actor important in industria petrolului si pe piata de capital.

Cel mai important factor, insa, in tot acest sir de evenimente, a fost si ramane coeziunea echipei, valoare pe care am creat-o impreuna si care da forta si unitate in idei si obiective.
Sunt multumit de ce am reusit sa realizam pana acum, iar, mai departe, dorinta noastra este sa dam activitatii de transport al titeiului prin conducte dimensiunea binemeritata, prin transformarea CONPET in operator regional si european.

Cum se pozitioneaza CONPET, in momentul de fata, pe harta Europei la capitolul transport al energiei?

Liviu Ilasi: La nivel national, CONPET este o companie solida si performanta pentru piata petroliera si economia romaneasca. Societatea desfasoara o activitate de importanta strategica, operand o retea declarata infrastructura critica. Cu alte cuvinte, livrarea titeiului intern si din import la rafinariile din tara, in conditii de maxima siguranta, este o problema de securitate nationala.
Daca ne raportam la spatiul balcanic, va pot spune ca un obiectiv strategic al echipei de conducere este acela de a defini societatea ca jucator regional si european in sfera energetica, respectiv in segmentul midstream al industriei de petrol si gaze, prin interconectarea retelei nationale de transport al titeiului la sistemul regional si, ulterior, cel european. In momentul de fata, Sistemul National de Transport al titeiului prin conducte este folosit la o treime din capacitate, ca urmare a reducerii activitatilor desfasurate de operatorii din industria de petrol din Romania. Realizarea oleoductului Constanta-Pitesti-Pancevo si implicarea CONPET in proiect, in calitate de operator al conductei, ar determina cresterea gradului de utilizare a sistemului de conducte operat de CONPET.

Pe de alta parte, conform ultimelor statistici, productia interna de petrol cunoaste un declin natural generat de cotatiile pretului petrolului la nivel mondial. In cazul in care nu se gasesc solutii pentru investitii sau pentru explorarea de noi zacaminte, aprovizionarea cu petrol a rafinariilor din Romania se poate face intr-un singur fel: prin cresterea importurilor. Astfel, proiectul ar reprezenta o solutie de reducere a riscurilor ce apar din dependenta fata de jucatorii interni din sectoarele de productie si de procesare titei.

Mai mult decat atat, avand in vedere pozitia geostrategica importanta a Romaniei, interconectarea sistemului national de transport al petrolului la sistemul regional si european ar facilita patrunderea resurselor din zona Marii Caspice pe pietele din sud-estul Europei.

In acest context, speram ca, odata cu finalizarea procesului de elaborare a Strategiei Energetice a Romaniei, pentru perioada 2016-2030, de catre Ministerul Energiei, proiectul sa fie recunoscut si promovat la nivel european, pentru aportul real in asigurarea securitatii energetice regionale si europene, si, de asemenea, pentru caracterul geostrategic la granita sud-estica a Uniunii Europene.

Printre proiectele strategice anuntate cu ocazia listarii la BVB, in 2013, se regaseste interconectarea retelei nationale cu sistemul european de transport al titeiului. Ce prevede, mai exact, acest proiect si cum au evoluat lucrurile de atunci?

Liviu Ilasi:Asa cum am afirmat anterior, interconectarea retelei nationale cu sistemul european de transport al titeiului a ramas unul dintre elementele cheie ale strategiei de management a companiei. Proiectul Constanta-Pitesti-Pancevo este o alternativa de transport al titeiului pentru alimentarea rafinariei Pancevo (Serbia), cu posibilitate de extindere catre rafinaria de la Bosanski Brod (Bosnia). CONPET poate aduce o contributie importanta la realizarea si operarea conductei ce va lega Constanta de Pancevo, prin utilizarea capacitatii excedentare de transport a retelei existente - Constanta-Pitesti, dar si a suportului tehnic si logistic, precum si a personalului specializat. CONPET detine expertiza in domeniu, dispune de facilitati pentru construirea si operarea conductei, are un Sistem de Telecomunicatii propriu pentru sectiunea conductei care traverseaza Romania si personal specializat pentru operarea si intretinerea conductei.Liviu Ilasi Conpet 1

Impreuna cu ministerul de resort si cu celelalte parti implicate - Oil Terminal Constanta si partenerii Transnafta/NIS GazpromNeft din Serbia, am continuat demersurile proiectului Constanta-Pitesti-Pancevo, un „mini PEOP” - practic o sectiune din proiectul PEOP, pentru interconectarea sistemelor de transport din Romania si Serbia. Proiectul initial, Pan European Oil Pipeline – PEOP, viza constructia unui oleoduct care sa interconecteze terminalul de petrol de la Constanta cu cel de la Trieste – Italia, oferind accesul titeiului provenit din Marea Caspica catre pietele europene. Subliniez faptul ca am sustinut ideea reconsiderarii proiectului PEOP in cadrul unor evenimente internationale de marca dedicate strategiei energetice nationale.

Personal, apreciez ca proiectul PEOP este o solutie la contextul geopolitic al Marii Negre si raspunde la necesitatea sustinerii obiectivelor strategice ale Uniunii Europene, de securitate in aprovizionarea cu energie, de interconectare a sistemelor energetice la nivel regional si dezvoltare echilibrata a rutelor de transport energetice. Mai mult, in cazul unui blocaj in Marea Neagra, solutia PEOP asigura, prin curgerea inversa a petrolului, de la Trieste catre terminalul de la Constanta, alternativa aprovizionarii rafinariilor din Romania.

Dupa trei ani de la listarea la Bursa de Valori Bucuresti, la categoria I, care sunt performantele notabile ale Conpet?

Liviu Ilasi: Cea mai recenta performanta este includerea CONPET in lista companiilor eligibile pentru calculul indicilor BET si BET-TR ai BVB, incepand cu luna octombrie 2016. Societatea noastra a fost prima si singura companie care a intrat pe aceasta lista, decizia Consiliului Bursei de Valori Bucuresti venind ca o recunoastere a performantelor economico-financiare obtinute in cei trei ani de la listare si a eforturilor depuse pentru cresterea transparentei si a vizibilitatii CONPET.

Societatea noastra este inclusa, in prezent, in cinci din cei noua indici ai Bursei de Valori Bucuresti.

O alta performanta este pozitia consolidata a societatii pe piata reglementata, fapt confirmat de evolutia actiunii COTE. Din momentul admiterii la tranzactionare pe piata reglementata administrata de BVB (05.09.2013) si pana in prezent, pretul actiunii CONPET a inregistrat o crestere de aproximativ 82%, ajungand la valoarea de 80 de lei. Acest lucru s-a reflectat si in capitalizarea bursiera, care, in intervalul susmentionat, a crescut de la 381 de milioane de lei la 682 de milioane de lei, la data de 31 decembrie 2015 CONPET situandu-se pe locul al 16-lea in TOP 100 al emitentilor dupa capitalizare.
Trendul ascendent inregistrat de cotatia actiunilor emise de CONPET S.A. demonstreaza faptul ca actiunea COTE nu este o actiune supraevaluata, ci „o actiune cu potential”, care reflecta in mod real performantele economico-financiare ale companiei, o actiune care are suficienta forta sa ramana in continuare atractiva pentru investitori, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Politica de dividend stabila si atractiva practicata de Consiliul de Administratie si strategia abordata in relatia cu investitorii - cresterea valorii dividendului si maximizarea randamentului capitalului investit - sunt factori determinanti care au influentat pozitiv performantele companiei. Astfel, in cursul acestui an, CONPET s-a clasat pe locul al 2-lea in topul dividendelor acordate, cu o valoare de 7,29 lei/actiune.

Performantele companiei din ultimii trei ani reflecta forta si potentialul CONPET, valorificate printr-un management profesionist, in concordanta cu principiile guvernantei corporative si ale pietei de capital.

Ca modalitate de atragere a fondurilor pentru investitii, piata de capital reprezinta o parghie importanta. Cum utilizati acest mecanism?

Liviu Ilasi: CONPET S.A. este listata pe piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti, la categoria PREMIUM, de mai bine de trei ani. In toata aceasta perioada, Consiliul de Administratie, impreuna cu echipa de management au reusit sa asigure un nivel inalt de transparenta, prin aplicarea bunelor practici in materie de guvernanta corporativa, acordand o atentie deosebita relatiei cu investitorii. Obiectivul nostru a fost acela de a creste vizibilitatea companiei pe piata de capital, pentru atragerea de investitii, abordare care a generat o reactie pozitiva din partea analistilor financiari, investitorilor si actionarilor. Astfel, in prezent, in structura actionariatului nostru se afla investitori de talie internationala - fonduri de investitii precum Utilico Emerging Markets Limited, KJK Fund si Fondul Proprietatea. Mai mult, in toata aceasta perioada, compania a fost analizata de analistii financiari din topul primilor cinci intermediari din piata, iar lichiditatea actiunilor CONPET (COTE) a crescut. De asemenea, societatea s-a clasat in primele noua companii in Carta Alba a comunicarii companiilor listate, pentru transparenta si comunicare, in urma studiului derulat de BVB pentru evaluarea informatiilor furnizate de companiile listate pe Piata Reglementata prin intermediul website-urilor proprii.
Promovarea imaginii companiei pe piata de capital din Romania si cea internationala, in vederea cresterii increderii actionarilor si investitorilor in afacere este, in mod cert, cea mai eficienta modalitate de atragere a fondurilor pentru proiecte majore de investitii. In aceasta idee, pentru a consolida relatia cu participantii la piata de capital, societatea CONPET a organizat, in numeroase randuri, intalniri, teleconferinte si videoconferinte cu investitori, actionari si analisti financiari. Prezenta pe piata de capital ne-a facilitat, de asemenea, participarea la roadshow-uri de promovare a societatii, evenimente importante si intalniri cu investitori de pretutindeni, desfasurate atat in tara, cat si in strainatate.

In concluzie, transparenta, deschiderea fata de actionari si investitori si stabilitatea pe termen scurt si mediu a situatiei tehnico-economice a societatii fac din CONPET o afacere profitabila si atractiva pentru investitori, fapt ce se reflecta in evolutia pretului actiunii, care s-a dublat, practic, de la momentul listarii actiunilor companiei pe piata reglementata, administrata de Bursa de Valori Bucuresti.

Ce proiecte aveti in derulare? Care sunt planurile si proiectele prioritare? Luati in calcul diversificarea activitatii? Daca da, in ce sens?

Liviu Ilasi: Unul dintre principalele obiective pentru perioada urmatoare este gasirea de solutii alternative la scaderea volumului de activitate, de aceea ne indreptam atentia spre investitii si proiecte pe termen lung care sa conduca la dezvoltarea si cresterea eficientei companiei. In aceasta idee, managementul CONPET isi propune sa dezvolte cateva proiecte de anvergura, care vizeaza implementarea „Sistemului de Detectare si Localizare Scurgeri” si „Modernizarea Sistemului de Protectie Catodica” in scopul imbunatatirii performantelor S.N.T. si al eficientizarii activitatii.Liviu Ilasi Conpet 5

De asemenea, Consiliul de Administratie si-a stabilit, ca masura strategica, stimularea veniturilor prin dezvoltarea de noi activitati generatoare de venit, precum inchirierea facilitatilor de stocaj, inchirierea infrastructurii de transport pe calea ferata si realizarea de transporturi atipice de titei si produse petroliere prin conducte.

Toate directiile de dezvoltare pe care le-am mentionat sunt parte a Strategiei de dezvoltare a CONPET, iar abordarea lor se va face avand ca tinta maximizarea profitului CONPET, in beneficiul salariatilor si actionarilor companiei.

Referitor la programul de investitii pentru 2017, care sunt principalele obiective vizate?

Liviu Ilasi: In vederea imbunatatirii performantelor Sistemului National de Transport al titeiului prin conducte, in anul 2017 se urmareste continuarea programului de reabilitari conducte, extinderea modernizarii si monitorizarii sistemului de protectie catodica al conductelor magistrale si realizarea unui proiect pilot privind detectarea si localizarea scurgerilor din conducta. Avem, de asemenea, in derulare, un proiect de upgradare a sistemului informatic (ERP), care va fi implementat in perioada 2017 - 2018. Proiectul va imbunatati si va eficientiza suportul informatic al sistemului logistic aferent activitatii de transport al titeiului prin conducte.

In ceea ce priveste modernizarea sistemului de protectie catodica, beneficiile care rezulta din realizarea investitiei, pe langa cele financiare si cele legate de reducerea impactului asupra mediului, se refera si la componenta preventiva pe care o asigura un astfel de sistem modernizat. Dintre avantajele financiare, cel mai important este acela ca un sistem de protectie catodica eficient prelungeste durata de viata a unei conducte, pana la dublarea ei.

Un alt obiectiv major de investitii il constituie implementarea unui sistem automatizat de detectare si localizare a scurgerilor de produs din conducte. A fost realizat, deja, un studiu de fezabilitate pentru implementarea acestui sistem care sa permita detectarea scurgerilor in timp real, de la momentul producerii avariei, cu o precizie de identificare a locului de scurgere de numai cativa metri. Realizarea investitiei ar avea ca rezultate, pe de-o parte, scaderea cheltuielilor de operare, iar pe de alta parte, reducerea semnificativa a impactului asupra mediului.

Toate investitiile realizate, obiectivele de investitii aflate in derulare si cele proiectate in viitor au in vedere cresterea eficientei operationale, ceea ce se va reflecta in performantele economico-financiare ale companiei.

In contextul actual al reducerii activitatii de rafinare in Europa, care este capacitatea totala de transport a Conpet in prezent si cu ce parteneri aveti contracte semnate pe termen scurt/mediu?

Liviu Ilasi: CONPET S.A. este operatorul Sistemului National de Transport al Petrolului in Romania. Suntem legatura, liantul dintre punctele de extractie, respectiv terminalul marin de la Constanta si rafinariile din Romania. Sistemul de transport pe care il administram acopera 24 de judete din Romania, are o lungime de 3.800 de km si o capacitate totala de transport de 27,5 milioane de tone/an. De la Dispeceratul Central din Ploiesti, care este centrul de operatiuni al Sistemului National de Transport, coordonam si comunicam, in permanenta, cu cele 15 dispecerate locale, distribuite in 11 judete ale tarii noastre.
Sistemul, in prezent modernizat, este alcatuit din trei mari subsisteme: subsistemul intern, subsistemul de transport al titeiului din import si subsistemul de transport pe calea ferata, pentru zonele petroliere care nu sunt racordate la conductele magistrale de transport. Prin cele trei mari subsisteme se asigura, in flux continuu si in conditii de maxima siguranta, transportul de titei si derivate din campurile petrolifere catre rafinarii.

Principalii nostri clienti sunt OMV Petrom, cu o pondere de 80% in cifra de afaceri, si PETROTEL-Lukoil - cu 19%, conform rezultatelor activitatii economico-financiare a CONPET pentru semestrul I 2016.

La finalul primului semestru al acestui an profitul companiei era in continuare in crestere. Care sunt estimarile dvs. cu privire la 2016? Dar pentru perioada urmatoare?

Liviu Ilasi: Rezultatele financiare anuale 2016 vor fi prezentate in cadrul Raportului anual, informatiile urmand sa fie diseminate public dupa transmiterea lor la Bursa de Valori Bucuresti. Prin urmare, atat publicul specializat, cat si publicul larg vor putea accesa toate informatiile si datele privind rezultatele economico-financiare ale CONPET pentru anul 2016 pe site-ul societatii, www.conpet.ro. Data de prezentare a raportului anual va fi facuta publica in cadrul Calendarului de comunicare financiara pentru anul 2017 publicat, de asemenea, pe site-ul societatii.

Asa cum ati remarcat si dumneavoastra, primul semestru al acestui an s-a incheiat cu rezultate foarte bune, gradul de indeplinire a indicatorilor de performanta ai CONPET pentru semestrul I 2016 fiind de 109,55% fata de prevederile bugetare pentru aceeasi perioada. Inregistram o imbunatatire a acestor indicatori si comparativ cu semestrul I 2015.
Suntem o companie solida, cu un management profesionist care are performante economico-financiare, un jucator respectat si apreciat pe Piata de Capital.

Exista perceptia ca profitul Conpet creste in special pe baza majorarii tarifului de transport, aprobata de ANRM. Ati putea oferi cateva detalii tehnice cu privire la componenta acestui tarif?

Liviu Ilasi: Cunosc foarte bine aceasta perceptie si incerc, de fiecare data, sa o demontez, cu argumente. Ca si cadru general, in metodologia de calcul al tarifelor practicata de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM), stabilirea tarifelor este corelata cu principiul eficientei economice si cu respectarea principiului valorii de piata, astfel incat sa nu se creeze avantaje sau dezavantaje unui client fata de altul. Subliniez faptul ca, in prezent, ponderea tarifului de transport in pretul produsului finit la pompa este de 0,571%.

Perceptia conform careia profitul CONPET creste in functie de majorarea tarifului de transport aprobata de ANRM este lipsita de coerenta. In cazul CONPET, comportamentul managementului este indreptat catre asigurarea functionarii sistemului in deplina siguranta, satisfacerea exigentelor beneficiarilor nostri si realizarea de profituri care sa multumeasca actionarii societatii, cu respectarea intocmai a cadrului legal. Rezultatele foarte bune obtinute de CONPET in cei aproape trei ani de cand a fost implementat managementul profesionist sunt, in opinia mea, rodul unei administrari corecte si a unui management eficient, care respecta principiile enuntate anterior, fara a folosi tariful ca parghie exclusiva de asigurare a profitabilitatii.

La inceputul lunii decembrie 2012 ati fost numit din nou in functia de Director General al societatii, pozitie ocupata si anterior (in perioada 2005 - 2009). Ca manager cu experienta in domeniul tehnic, dar si economic, care sunt principalele teme incluse in agenda dvs. de lucru?

Liviu Ilasi: In calitate de fost si actual director general, dar si de simplu angajat a carui evolutie profesionala se confunda cu evolutia CONPET, sunt mandru sa sarbatoresc peste 25 de ani de munca dedicati companiei, intr-o generatie de petrolisti care cu efort, determinare si profesionalism au adus compania la pozitia si renumele de care se bucura astazi in industria energetica din Romania.Liviu Ilasi Conpet 31

Desigur ca activitatea societatii se va concentra, ca si pana acum, pe trei linii principale de actiune: mentinerea unor rezultate financiare stabile prin parteneriate puternice cu clientii nostri, pastrarea standardelor de excelenta in operatiunile de transport si gestionarea situatiilor de risc, protejarea mediului si a comunitatii.

Pentru viitor, imi doresc ca, printr-un management modern si robust, sa valorificam traditia si experienta intr-o viziune complexa, sa cream premisele unei dezvoltari durabile si sa adaugam o dimensiune internationala activitatii de transport al titeiului prin conducte, pe care CONPET o merita cu prisosinta.

Share this post

Submit to DiggSubmit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to StumbleuponSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn
  • Toate
  • Analiza
  • Interviu
  • Petrol & Gaze
  • Default
  • Titlu
  • Data
  • Aleator
Incarca mai mult "tine SHIFT key pentru a incarca tot" Incarca tot